Acasă » Galerie foto » Fiu de preot, a defilat pe marile podiumuri ale lumii, iar acum n-ai să ghiceşti cu ce se ocupă! Povestea lui de viaţă e fabuloasă!

Fiu de preot, a defilat pe marile podiumuri ale lumii, iar acum n-ai să ghiceşti cu ce se ocupă! Povestea lui de viaţă e fabuloasă!

De: Cancan 30/11/2016 | 11:29

Judecând dupa înfăţişarea lui, am putea crede că acest băiat nu are una dintre cele mai ortodoxe “meserii”. Nu ar fi decât o idee preconcepută. Surprinzător sau nu, Ciprian Silaşi este un sibian pasionat de muzică populară.
 

Este considerat unul dintre cei mai frumoşi cântăreţi de muzică populară, iar povestea lui de viaţă este fabuloasă. A lăsat cariera de model, pe locul doi, pentru muzică. Puţini îl ştiu ca fiind tânarul care defila pe marile podiumuri ale lumii, prezent în pictoriale, coperte de reviste sau ca prezenţă pentru designeri cunoscuţi în toată lumea. De câtiva ani, viaţa l-a readus la pasiunea sa din copilărie, muzica. În ultima vreme i-a dedicat mult timp si a cântat în faţa oamenilor în cadrul mai multor emisiuni de folclor, spectacole sau la diverse evenimente. Astăzi, oamenii îl urmăresc la televizor şi îl recunosc ca artist.

Toată lumea îmi spunea să fac modă. La un moment dat am plecat din ţară să îmi găsesc de lucru, iar într-un restaurant un designer mi-a propus, în timp ce îl serveam, să fac poze pentru el, să fac prezentări. În felul acesta a început ,,nebunia”. La întoarcerea în ţară am început să iau legatura cu agenţiile din Bucureşti şi să încep o colaborare. Aşa a început totul, mai mult dintr-o joacă„, povesteşte Ciprian Silaşi.

Dragostea pentru cântecul popular i-a fost insuflată de părinţi, iar după ce tatăl său nu a mai fost a început să ia lecţii de canto şi să se dedice muzicii. „Într-o anumită perioadă mergea treaba cu modelling-ul, în alta nu. Am început să urmez ore de canto să mă recreez, să ies din monotonie si sa îmi animez timpul, apoi am constientizat, în urma sfaturilor date de profesoara mea, ca am potential si am încercat sa ma îndrept într-o directie corecta si rentabila pentru mine ca persoana. Am început prin canto clasic, dar dupa doi ani am mers spre muzica populara pentru ca îmi era mai drag, ma caracteriza, fiind si crescut la tara, m-am regasit mai mult în această latură„, a mai dezvăluit Ciprian.

Deşi recunoaşte că muzica este aproape totul pentru el, cea mai importantă nealizare a sa este fiul său Mladin. Vocea îi tremură de fiecare dată când îi pronunţa numele. Ciprian ne-a povestit că îi dedică mult timp fiului său, se joacă împreună, colorează, îi face toate poftele şi aproape că nu îi poate refuza nimic.

Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, cântăreţul a lansat primul lui colind:”În fiecare an am încercat să aduc ceva nou în atenţia celor ce îmi ascultă cântecele. Anul acesta is mândru că am reuşit să înregistrez primul meu colind. Sper să vă placă şi să îl cântaţi „În zi sfântă de Crăciun„”.

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Mai ții minte legendarul telefon NOKIA 3210?! Cu câți lei se vinde acum, în mai 2024
Mai ții minte legendarul telefon NOKIA 3210?! Cu câți lei se vinde acum, în mai...
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de ani mai în vârstă ca ea!
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Ce se întâmplă dacă apeși „cancel” de două ori la bancomat. Funcționalitatea cunoscută doar de programatori
Ce se întâmplă dacă apeși „cancel” de două ori la bancomat. Funcționalitatea cunoscută doar de...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Un bărbat a montat camere ascunse în bucătărie ca să vadă ce-i pune soția în cafea, care avea un gust tot mai ciudat
Un bărbat a montat camere ascunse în bucătărie ca să vadă ce-i pune soția în...
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Vero Căliman regretă plecarea din “Gașca Zurli”? „În continuare mă gândesc”. Cum se înțelege actrița cu Mirela Retegan
Vero Căliman regretă plecarea din “Gașca Zurli”? „În continuare mă gândesc”. Cum se înțelege actrița...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu îmi mai dădea ghiozdanul să mă duc la școală. Mă trimitea cu punga.”
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Ce nu s-a văzut la TV, în marea finală de la Chefi la cuțite! Câștigătorul a spus tot adevărul, după plecarea celor trei chefi: „Se vede că...„
Ce nu s-a văzut la TV, în marea finală de la Chefi la cuțite! Câștigătorul...
Locul din România cu o arhitectură unică. Turiștii sunt fascinați: “Ceva deosebit”
Locul din România cu o arhitectură unică. Turiștii sunt fascinați: “Ceva deosebit”
Metoda simplă prin care obții o producție triplă de castraveți. Secretul pentru a avea o recoltă bogată în grădină
Metoda simplă prin care obții o producție triplă de castraveți. Secretul pentru a avea o...
Legea care intră în vigoare în România. Se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani
Legea care intră în vigoare în România. Se pedepsește cu închisoare de la 1 an...
Este jale mare în clanul Corduneanu. Ce face Beleaua Adrian după moartea liderului
Este jale mare în clanul Corduneanu. Ce face Beleaua Adrian după moartea liderului
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Zelenski a mers la Harkov în apropierea noii linii a frontului. Liderul ucrainean a descris situaţia drept extrem de dificilă
Zelenski a mers la Harkov în apropierea noii linii a frontului. Liderul ucrainean a descris...
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Locurile în care n-ai voie să parchezi niciodată. Riști amenzi mari
Locurile în care n-ai voie să parchezi niciodată. Riști amenzi mari
Cum a reușit un român să își cumpere 5 APARTAMENTE pe malul mării, în Italia. Mulți nu îl cred atunci când povestește
Cum a reușit un român să își cumpere 5 APARTAMENTE pe malul mării, în Italia....
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
Lidia Buble, răsfățată de iubitul ei milionar, Horațiu Nicolau. Care este cel mai prețios cadou pe care i l-a făcut
Lidia Buble, răsfățată de iubitul ei milionar, Horațiu Nicolau. Care este cel mai prețios cadou...
Armata puternică din Europa care va beneficia de o armă de top. Poate fi folosită pe uscat, în aer şi pe mare și poate schimba soarta unui război
Armata puternică din Europa care va beneficia de o armă de top. Poate fi folosită...
Ce se va întâmpla cu centralele de apartament în România. Orașul care le-a interzis deja, prin lege
Ce se va întâmpla cu centralele de apartament în România. Orașul care le-a interzis deja,...
×